Jucătorii EVE Online pot ajuta la clasificarea datelor astronomice obținute de NASA

de: Ioana Bîrsan
23 02. 2017

Pentru că NASA tocmai a descoperit un sistem solar care poate suporta dezvoltarea de vietăți extraterestre, cei de la CCP Games, printr-o nouă ediție a jocului EVE Online, vor să dea o mână de ajutor pentru a clasifica datele astronomice obținute până în prezent.

Pentru că este o zi mare pentru exoplanete, creatorii popularului joc EVE Online au anunțat că își propun să lanseze o platformă prin care jucătorii pot identifica aceste corpuri celeste în timp ce explorează spațiul virtual, conform Gizmodo.

Aceasta ar fi o a doua ediție a jocului realizat de companie și care poartă numele de Project Discovery. Dacă în cadrul primului joc realizat utilizatorii aveau posibilitatea să clasifice datele despre proteinele din corpul uman, pe baza unei colecții de imagini cu celule, acum jucătorii pot ajuta la clasificarea datelor astronomice obținute până în prezent de cei de la NASA. În acest mod, oricine poate contribui la ulterioarele descoperiri științifice.

Proiectul celor de la CCP Games este realizat printr-un parteneriat cu Massively Multiplayer Online Science (MMOS), Universitatea din Reykjavik și Universitatea din Geneva.

Jocul creat de cele patru instituții durează doar câteva minute și le permite utilizatorilor să exploreze stațiile spațiale și să aibă acces la informațiile descoperite până în prezent de cei de la NASA. Practic, participanții vor avea acces la imaginile reale care se află în baza de date a NASA și vor trebui să le clasifice în funcție de anumite criterii care nu au fost dezvăluite încă. Dacă există suficient consens între clasificările individuale ale jucătorilor, atunci datele vor ajunge la cercetători. Aceștia din urmă vor determina dacă avem de a face cu o nouă exoplanetă sau doar cu o anomalie.

Cei de la CCP au venit cu această inițiativă tocmai pentru că primul experiment realizat (cel care permitea culegerea datelor despre proteinele din corpul uman) a avut un succes răsunător și, pe baza lui, s-au procesat mai mult de 25 de milioane de clasificări ale celulelor umane.

Mai multe detalii cu privire la modul în care se va desfășura acest proiect vor apărea doar la începutul lunii aprilie. Cu toate că nu cunoaștem momentan foarte multe lucruri cu privire la modul în care se va desfășura întreaga operațiune, inițiativa creatorilor jocului este inedită și va putea contribui la progresul științific.

Mai jos puteți viziona un clip video care descrie cum a funcționat interfața jocului Project Discovery.